Când am realizat că ne aflăm în fața ediției cu numărul 13 am ezitat puțin. Îi puteam da numărul 14 pentru că, la urma-urmelor, cine stă să le numere?! Dar am hotărât să nu trișăm și să mergem înainte cu încredere că doar, suntem oameni pragmatici și realiști (așa ne învață domeniul de care ne ocupăm) și că norocul (sau ne-norocul) de multe ori depinde de noi și de curajul pe care îl avem. Mi-am amintit de un film din seria Ocean 11 (cred ca le știți) care la un moment dat s-a numit “Ocean 13 plus una”. Deci,  dacă ei au avut curajul să nu spună “Ocean 14” atunci și noi puteam.

Și acum, câteva cuvinte despre tabară, despre speakeri și parteneri, și, nu în ultimul rând despre participanți. Am debutat în forță joi, 14 februarie, cu o întâlnire informală cu scopul de a ne cunoaște mai bine, de a ne armoniza între noi (au fost studenți din multe centre universitare, inclusiv de la Brașov, Universitatea Transilvania), întâlnire facilitată și “condusă” minunat de către doamna Oana Bodor, un foarte distins și reputat psiholog cu care am avut privilegiul să colaborăm și în cadrul altor ediții ale taberei noastre. A fost mare animație, și, deși exprimarea pare un clișeu, gheața s-a spart! Îi mulțumim mult Oanei Bodor!

Vineri și sâmbătă ne-am mutat, ca să zic așa, la Institutul de Cercetare și Dezvoltare al Universității Transilvania – o locație modernă, excepțională, dar….. cam nefolosită. Nu voi vorbi despre acest lucru în comentariul meu dedicat taberei, dar, cu mare părere de rău, am constatat pustietatea locului.

Revin la ale noastre. Prima prezentare de vineri, 15 februarie, a fost a unuia dintre partenerii noștri de cursă lungă (și mulțumim pentru aceasta companiei Schneider Electric și dlui Eduard Bodor) cu titlul: Complexitatea centrelor de date. Deficitul de specialiști din industria centrelor de date determină oportunități de carieră și dezvoltarea continuă de noi competențe – Eduard Bodor, Business Development Manager pentru centre de date, APC by Schneider Electric – prezentare care a adus în atenția participanților câteva dintre problemele cheie cu care lumea de astăzi se confruntă: date multe (Big Data, ca termen, este aproape neacoperitor), cloud, noi specializări, AI și o schimbare majoră în abordarea tehnologică. Noile paradigme care schimbă fundamental lumea în care trăim au constituit axul acestei prezentări.

 

Și, cum tabăra noastră are și componenta de dezvoltare personală, Dragoș Mateescu, consultant cu o impresionantă carieră în IT-ul din România și nu numai, de al cărui nume se leagă companii precum ICL și Dell, a avut un dialog foarte animat cu studenții, care a pornit chiar de la titlul intervenției lui: Cariera “powered” by IT: Sunt abilitățile tehnice suficiente în IT? Ce alte aptitudini trebuie să dezvolti? Manager sau lider? Empatie sau reguli rigide? Iată câteva întrebări  care au generat discuții dar care au fost extrem de constructive pentru că, dincolo de cunoștințele tehnice, există abilități de care de multe ori nici nu mai suntem conștienți sau nu știm cum să le aducem la suprafața și să ne ajute să progresăm pe toate planurile.

O temă de mare actualitate ne-a fost prezentată de Conf. dr. ing. Iustin Priescu, Decan Facultatea de Informatică, Universitatea Titu Maiorescu: “Metode tehnice de implementare a securității datelor cu caracter personal”. Deși a intrat în vigoare încă de anul trecut din luna mai, GDPR este destul de puțin cunoscută sub toate aspectele ei. Prezentarea dlui Priescu a fost una extrem de apreciată de către studenți: a fost practică, la obiect, cu exemple și soluții clare, toate venite evident din partea unui profesionist care îmbină cunoștințele tehnice cu abilitățile de profesor.

Am încheiat această primă zi a taberei cu o prezentare puțin ieșită din tiparele clasice pentru ca tema abordată a fost de așa natură:  Societatea cunoașterii din perspectiva complexității – dr. Florin Munteanu, Membru Corespondent al Academiei de Științe Tehnice. Suntem în fața unor schimbări majore la toate nivelurile. Sociale, economice, de abordare a științei, tehnologiei și educației. Lumea de mâine va fi fundamental diferită de ceea ce știm noi astăzi. Școala ca vector de pregătire trebuie să se schimbe din temelii pentru că tehnologia vine ca un tsunami care răscolește, demolează tot ce este vechi pentru a crea premisele unei societăți complet noi, în care roboții, coboții, AI, ML și altele determină omul să devină altceva. Acestea au fost câteva dintre predicatele susținute cu multă pasiune (și de multă vreme) de prof Munteanu a cărui carte “Semințe pentru alta lume” acum la cea de a treia ediție, a marcat o generații și a clătinat concepte vechi  care nu mai corespund complexității societății actuale.

 

Am debutat în ziua de sâmbată cu un drum către stele. Cu cine altcineva decât cu Dorin Prunariu? A fost pe skype (de la Viena de la sedința Comitetului ONU pentru explorarea și cercetarea pașnică a spațiului cosmic, al cărui vicepreședinte este. Așadar, “Explorarea spațială – spre noi frontiere” a fost prezentarea susținută de Dr.H.C. ing. Dumitru-Dorin PRUNARIU, membru de onoare al Academiei Române şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic! Ce ar mai fi de spus?! Dorin Prunariu este unul dintre cei mai valoroși oameni pe care România îi are și este  un adevărat  privilegiu să îl avem alături de noi ca prieten al generațiilor tinere pentru care este o sursă imensă de inspirație.

Cătălin Ciauș –Director Departament Software a reprezentat un alt partener al nostru de “cursă lungă” – compania Infoworld! Mulțumim pe această cale încă o dată companiei Infoworld pentru suportul acordat de fiecare dată. Prezentarea lui Cătălin Ciaus “Folosirea metodei Agile în proiectele de infrastructură IT” a fost foarte apreciată pentru că a fost dinamică, la obiect și aplicată care a dat un mesaj excelent al specialistului hands-on!

Am incheiat ziua de sâmbătă cu alte două prezentări: cea a ESRI Romania – ArcGIS API for Python – Andrei Ștefan – Professional Services – ESRI Romania, care s-a axat pe aspectele practice ale implemetării soluțiilor ArcGIS în timp real printr-un studiu de caz. Mulțumim mult ESRI România pentru prietenia și colaborarea constantă în acest proiect de suflet al nostru. Cea de a doua prezentare a fost a gazdelor noastre și anume  Robotică și Realitate Virtuală – lecție demonstrativă cu echipamentele de realitate virtuală și augmentată și cu roboți umanoizi, susținută de cercetătorii Institutului de Cercetare și Dezvoltare al Universității Transilvania Brașov. Am asistat la demonstrații făcute în cele două laboratoare ale institutului, participanții s-au amuzat cu aplicații de realitate virtuală (au tras chiar cu arcul!), s-au jucat cu roboții parcă proiectați în  lumea de mâine sau chiar de azi!

 

Din programul taberei, cu atât mai mult cu cât eram la Brașov, nu putea lipsi marea comoară destul de puțin știută de publicul larg și anume Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului. Ce să spun? Daca ajungeți la Brașov vizitați-o! Și rugați-l pe Părintele Vasile Olteanu, parohul Bisericii, ghidul din muzeul pe care l-a făcut din aproape în aproape, și cumva stăpânul comorii, să v-o prezinte. Sunt acolo manuscrise vechi de sute de ani, un manual de la 1100 și multe, multe documente vechi, înscrisuri, istorii, hărți, cărți, prima  tiparniță, unicate în spațiul european (multe dintre ele). Ce aș mai putea să spun? Că am putea fi  mai mândri de noi, de ceea ce suntem și că a ne îngriji de aceste comori ar fi o datorie de onoare care ne-ar salva ființa neamului.

Ne vedem în septembrie, în tabăra următoare. Pâna atunci, pe urmele biților, să trăim cu bucurie!

Mihaela Gorodcov